Proiectul Google Glasses este primul pas spre o adevărată realitate augmentată?
5Nu cred că există prea mulți oameni ce nu au văzut filmele SF unde ochelarii din roboți oferă informații detaliate cu privire la persoanele și obiectele din jur. S-ar părea că Google e foarte aproape de a face acest pas.
Realitatea augmentată este un sistem sau un serviciu al cărui facilități permite modificarea mediului înconjurător prin oferirea unor informații suplimentare, analiza datelor ce sunt primite din stimuli, e un fel de realitate virtuală, un fel de extensie la viața normală. De cele mai multe ori asta se întâmplă prin gadgeturi speciale ce au diverse intrări senzoriale cum ar fi sunetul, video, grafica sau datele GPS. Lumea reală este simulată într-un mediu virtual.
Cam asta încearcă să facă și Google acum cu noii ochelari. Deși informația nu mai este nouă, am amânat să o prezint tocmai pentru că vroiam să mă asigur că se concretizează ceva zvonuri. Aparent, proiectul este într-un stadiu mult mai avansat decât m-aș fi așteptat în momentul lansării zvonului. E deja testat de cel putin cele mai importante persoane din Google, deci putem vorbi de cel puțin un Public Alfa/Closed Beta. Curiozitatea mea era cum se vor adapta ochelarii la cei care trebuie au recomandare să folosească ochelari din partea doctorului. Aparent, avem și un răspuns aici.
Pe lângă asta există numeroase alte probleme tehnice extrem de interesante din perspectiva mea de developer dar în același timp și foarte sensibile pentru (in)succesul produsului. Ajustarea luminii, problemele de privacy, riscul de a te distrage în activitățile zilnice și lista continuă. Un articol cuprinzător pe această temă puteți găsi aici. Se zvonește că întreaga activitate se realizează prin intermediul unui device cu Android, mai exact un telefon cu Android. Astfel, e foarte foarte important că Google să nu facă teasing pe ceva nerealizat pentru că riscă să fie etichetat produsul ca un alt gadget bluethoot.
Ca un bonus, cineva a reușit să construiască din tehnologii deja existente un gadget similar. Dacă e adevărată înregistrarea video, atunci este o demonstrație drăguță, deși tehnologia folosită de el trebuie miniaturizată puțin, în caz contrar ne confruntăm cu un hater.
Până una alta, ne putem bucura de ce vedem în spotul de teasing. 🙂
Voi cum vedeți acest produs? Ochelarii aceștia ar putea proiecta Google într-un domeniu destul de interesant și ar intra într-un alt război în care pleacă de pe ultima poziție dar cu potențial mare de dezvoltare.
PS: Cum ar arată vedetele purtând ochelarii Google?
PS2: Cum arată reacția crticilor?
Daca acest articol contine o greseala, selecteaza cuvintele sau fraza gresita si tasteaza combinatia de taste Shift + Enter sau apasa click aici pentru a o raporta. Multumim!
Mie mi se pare cam exagerata performanta din acest video. Ii Google destept, dar totusi, si in GCalendar la quick add ii banal sa formulezi o adaugare care rezulta in minuni. Combina asta cu precizia limitata a speech recognition (mai ales in trafic) si va da rateuri destul de des.
Si mi se pare deranjant si periculos sa imi apara ceva in fata ochilor just like that. Recent fiind aproape calcat de o ambulanta din cauza castilor, nu cred am nevoie de inca o sursa de distractie cand ma plimb pe strada.
Si inca o problema specifica noua: traim in Romania. Ii mult mai putin util aici decat in America, pentru ca mult mai putine restaurante, magazine etc sunt inscrise corect in baza lor de date.
Astea fiind zise, sper ca ma insel complet si ca Google va scoate un produs super-inteligent care va fi za next big thing. 😀
Scz, de double-post, dar am gasit varianta „Windows” Glasses: http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ZwModZmOzDs
@Roland Cam asa ma simt si eu. Legat de al doilea comentariu. Absolut genial! :)))))))
Daca-mi permiteti o intrebare legata doar tangential de subiect (nu stiam unde sa o pun). Cum v-au afectat noile schimbari in cautarile pe Google?
Se pare ca foarte multi au fost afectati drastic.
Eu unul consider ca Google merge prea departe iar incisivitatea lui s-ar putea să aibă efect de bumearang. Părerea mea este că asemenea ochelari sunt buni pentru business, dar atunci când voribm de useri de toate felurile parcă simt că se încalcă o anumită limită a normalității. Așa simt eu la momentul actual dar s-ar putea să fie altfel peste un an când vor apărea ochelarii smart. Toate astea oare să fie din cauza vitezei prea mari cu care se derulează gadget-urile prin fața noastră?