Cum ne afectează Google memoria?

Informaţiile nu au fost niciodată mai accesibile şi mai uşor de stocat ca în acest mileniu. În câteva secunde, Internetul ne ajută să găsim răspunsuri la cele mai ciudate întrebări care acum câţiva ani le găseau doar cei cu relaţii aranjate bine. Nici nu suntem nevoiţi să ne reamintim informaţia – pur şi simplu ne uităm după ea.

Evident, această natură a stocării informaţiei a ridicat curiozităţi unor psihologi. Aceştia au fost curioşi să afle cum reacţionează memoria noastră la acest depozit de informaţie omniprezent. Ei au remarcat că toţi studenţii care se aşteaptă să aibă acces la informaţie în viitor, îşi reamintesc mult mai puţină informaţie. Dar există şi o latură pozitivă – majoritatea îşi reamintesc foarte bine unde pot găsi din nou aceata informaţie ( da, e vorba de motoarele de căutare; puteţi arunca şi o privire peste „Internetul fără motoare de căutare” ).

Studiul a fost purtat pe experimente solide a unor jocuri speculative de-a lungul anilor. În 2008, Nicholas Carr a provocat publicul prin întrebarea „Google ne face mai proşti?” ce a fost inclusă într-un articol care a ridicat problema slăbirii puterii de memorare, alături de alte posibile probleme de sănătate. În cartea ce a scris-o mai târziu, Carr a afirmat:

“The Web provides a convenient and compelling supplement to personal memory, but when we start using the Web as a substitute for personal memory, bypassing inner processes of consolidation, we risk emptying our minds of their riches.”

Criticii l-au atacat pe Carr afirmând că are foarte puţine evidenţe pentru argumentele sale. Alţii au sugerat chiar diferite moduri în care Internetul ne afectează capacitatea de memorare. Evan Ratliff a citat munca unui psiholog de la Harvard, Daniel Wegner, ce a notat că oamenii se bazează mereu pe o formă de memorare la comun. Spre exemplu, unul dintre partenerii unui cuplu ar putea fi bun la memorarea datelor aniversare, în vreme ce al doilea poate reţine foarte bine personele cunoscute. Împreună, ei au o „memorie tranzacţională”, un depozit colectiv de informaţii la care ambii au acces.

“Perhaps the Web, then, is like a spouse who is around all the time, with a particular knack for factual memory of all varieties… There have to be doctoral students out there right now, working on clever studies about what having Google in your pocket does to your retentive abilities.”, spune Ratliff. Studiul a fost facut de Betsy Sparrow, Jenny Liu si Daniel Wegner.

La început, Sparrow a demonstrat că studenţii din SUA se gândesc la computere atunci când se confruntă cu întrebări dificile. Computerele sunt conectate instinctiv la conceptul de cunoştinţe ce lipsesc. Sparrow a recrutat 46 de studenţi şi le-a adresat o serie de întrebări. Apoi, au văzut o listă de cuvinte scrise în diferite culori şi le-a cerut să denumească culorile fiecărui cuvânt. Oamenii, în general, au nevoie de mai mult timp pentru a-şi focaliza atenţia asupra culorii dacă se confruntă cu un cuvânt ce le atrage atenţia.

Sparrow a observat că după ce au primit întrebări la care nu au putut răspunde, reacţia voluntarilor a fost mai înceată la cuvintele din sfera computerelor precum „Google”, „browser”, „Internet” decât la cele care nu au legătură precum „telefon”, „hârtie”, „creion”.

“It seems that when we are faced with a gap in our knowledge, we are primed to turn to the computer to rectify the situation.”, spune specialista.

Sparrow a făcut un alt experiment cu ajutorul a 60 de studenţi ce i-a pus să citească 40 de enunţuri iar apoi să le scrie în computer. Experimentul a continuat prin explicarea participanţilor la experiment că sunt nevoiţi să scrie pe hârtie cât mai multe îşi amintesc, dar acest lucru a fost transmis în două moduri diferite. Ea a remarcat că voluntarii şi-au amintit mai puţine afirmaţii dacă li s-a spus la început că informaţiile vor fi salvate şi accesibile după ce au fost scrise pe computer, în defavoarea celor care ştiau că răspunsurile scrise pe computer vor fi şterse.

“Since search engines are continually available to us, we may often be in a state of not feeling we need to encode the information internally. When we need it, we will look it up”, spune Sparrow. Asta infirma faptul ca informatia accesibila slabeste puterea de memorare.

Sparrow a repetat experimentul cu 28 de studenţi dar de această dată a scris pentru fiecare enunţ în parte dacă ce vor scrie pe computer va fi salvat, va fi salvat într-un anume folder sau va fi şters. Au văzut apoi 30 de enunţuri, jumătate dintre ele fiind identice cu cele văzute anterior şi jumătate au fost modificate subtil. Când au fost întrebaţi dacă sunt identice cu ce au citit, studenţii s-au descurcat mai slab dacă au ştiut că toate enunţurile lor sunt salvate. Ca la experimentul precedent, prezenţa datelor undeva nu i-a obligat să şi memoreze informaţia. Totuşi, când li s-a cerut să determine care enunţuri au fost şterse şi care au fost salvate, studenţii s-au descurcat mai bine la depistarea celor salvate decât la cele care erau şterse. Practic, ei au reuşit să memoreze ce informaţie ar putea fi accesibilă mai târziu dar nu au memorat informaţia concret.

Într-un ultim experiment, Sparrow a lucrat cu 34 de studenţi care se aşteptau ca toate enunţurile să fie salvate în câteva foldere generice „Facts”, „Items”, „Info” etc. Când li s-a cerut să scrie cât mai multe enunţuri posibile, aceştia şi-au amintit un sfert din ele. Dar când Sparrow le-a oferit identificatori vagi (precum, „În ce folder se află enunţul în care este precizat worldit.info?”), aceştia au reuşit să-şi reamintească locaţia exactă a jumătate dintre enunţuri.

“This is preliminary evidence that when people expect information to remain continuously available (such as we expect with Internet access), we are more likely to remember where to find it than we are to remember the details of the item.”, concluzioneaza Sparrow.

Concluzia este una evidentă iar rezultate reprezintă o versiune extremă a ceea ce se întâmplă prin intermediul conexiunilor sociale. În relaţii, chiar şi la serviciu, nicio persoană nu simte nevoia de a memora tot pentru că se poate baza pe alţii pentru a acoperi golurile atunci când este nevoie. Noi stocăm informaţiile în conexiunile noastre sociale, precum şi în creierele noastre. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu nişte cărţi de referinţă. E posibil să nu ne amintim toate detaliile dintr-o carte dar putem să ne formăm o idee şi să ştim că putem găsi o anumită particularitate în ea. Internetul e acelaşi tip de memorie externă, dar la o scară mult mai mare.

“[Our] results suggest that processes of human memory are adapting to the advent of new computing and communication technology. Just as we learn through transactive memory who knows what in our families and offices, we are learning what the computer “knows” and when we should attend to where we have stored information in our computer-based memories. We are becoming symbiotic with our computer tools, growing into interconnected systems that remember less by knowing information than by knowing where the information can be found.”, concluzioneaza Sparrow.

Actul de a căuta informaţia devine din ce în ce mai uşor odată cu devenirea motoarelor de căutare o parte centrală a software-ului utilizat. GMail, spre exemplu, este gândit şi structurat în jurul motorului de căutare, în defavoarea folderelor. Totul, de la foldere la pozele de pe Flick3 pot fi etichetate pentru a fi mai uşor de găsit. Preferăm să memorăm unde am salvat o informaţie sau prin ce operaţiuni sau cuvinte cheie putem ajunge la ea decât să memorăm informaţia respectivă. Aş putea spune chiar că semănăm cu o bază de date ce se bazează pe chei unice pentru a simplifica arhitectura în sine. De ce să memorăm toată informaţia când ştim să o accesăm pe baza unei chei ori de câte ori avem nevoie?

E bine asta? Fiecare dintre noi poate decide. Evident, părerile sunt împărţite între specialişti şi nu numai. Cert este că informaţia e în mâna noastră şi nu ne rămâne decât să învăţăm să o folosim în scopuri cât mai productive. Noi suntem generaţia care are totul la câteva click-uri distanţă, noi putem revoluţiona tot şi putem folosi foarte multe interconexiuni de informaţii fără a şti neapărat toată informaţia ce o folosim la cel mai mic detaliu. Nu trebuie să ştim tot ca să fim capabili să inventăm, trebuie să ştim ce trebuie să interconectăm pentru a da naştere unor lucruri noi!