Există trei tipuri de ITiști – cei care inovează, cei care dezvoltă software și cei care-l utilizează! Cui ne adresăm?
13Pornind de la afirmația că „există 10 tipuri de oameni, cei care înțeleg sistemul binar și cei care nu”, în ultima perioadă am simțit nevoia să pregătesc un material prin care să încerc să explic de ce e neînțeles termenul de ITist la noi și de ce uneori ne supărăm pe cei care ne adresează intrebări. Astfel, eu spun că există doar trei tipuri de ITiști – inovatorii sunt oamenii care își dedică timpul pioneratului, sunt cei care gândesc și desenează viitorul, uneori chiar îl programează, a doua cateogrie include programatorii ce aduc la viață proiecte ce nu necesită regândirea tehnologiei curente iar cea de-a treia categorie, „pseudo-ITiști„, sunt un termen propus de mine pentru a eticheta oamenii pasionați de IT dar doar pentru a înțelege fenomenul și a-l simplifica utilizatorilor de rând.
Propun să intrăm în detalii pentru a analiza avantajele și dezavantajele, dar și pentru a-i cunoaște mai bine și a ști cui să ne adresăm când avem o problemă.
Vizonari (cercetători)
Semnificativ mai puțini decât cei din celelalte categorii, eu tind să cred că e apogeul dezvoltării software. Ei sunt cei care încearcă să sucească lumea relativă, propunând și sesizând ce lipsește dar și în ce direcție trebuie influențată tehnologia pentru a îmbunătăți viitorul tehnologic. Practic ei ne influențează soarta, ei propun soluții, ei le distrug, ei le iterează și prin intermediul lor se ajunge la implementare. Trebuie subliniat faptul că acești oameni nu sunt doar cei care schimbă întreaga planetă, ci evoluția se poate duce la nivel de țară, de oraș, de instituție, de grup. Sunt, de cele mai multe ori, viitori sau actuali lideri. Acești oameni încearcă să-și pună mereu întrebări: „dar dacă”, „ce ar fi dacă”, „oare cum s-ar comporta dacă”, „cum funcționează”, „dar nu am putea face altfel”, „de ce” iar uneori, răspunzând la una din întrebările acestea, ajung să depună prima cărămidă din următorul pas al evoluției tehnologice. Ei vor sesiza avantajele unei idei foarte repede. Acești oameni au capacitatea de a înțelege partea tehnică a domeniului, de cele mai multe ori de a implementa și, mai mult decât atât, pot să înțeleagă o anumită gamă de utilizatori. Vor prefera să dezvolte singuri sau în echipe foarte mici studii, părți din proiectele pilot care să le mențină activ creierul și vor lăsa munca ușoară (deja clarificată) celor din a doua categorie. Practic, ei văd abordarea și ideea o problemă reală, restul e doar o chestie de timp și resurse.
Pornind de la această „descriere”, aș putea spune că ei sunt ideal de contactat și de consultat în probleme ce necesită validarea unei idei, atitudinea „out of the box” dar și atunci când vrei sfaturi cu privire la finețuri în implementări. Nu vă recomand să contactați niciodată o astfel de persoană (decât dacă aveți o relație suficient de apropiată cu aceasta și vă va „suporta”) pentru probleme banale – a întreba cum se folosește o funcție, cum să instalezi un sistem de operare, despre erorile întâmpinate în unele aplicații (decât în cazul în care sunt implicați activ în produs), despre ce laptop/telefon vă cumpărați iar lista poate continua. Riscați să vă pierdeți credibilitatea în fața lor cu o astfel de cerere.
Programatori
Aceștia sunt, după cum spun unii, o rasă aparte de oameni, o sectă dacă vreți să sune mai sadic. Toți au impresia că ei se înțeleg doar în grupurile ce împart aceleași idei (aproape de adevăr). Totuși, eu îi văd ca varianta simplificată a celor din prima categorie. Ei sunt specialiștii, ei sunt adevărata putere a acestui mediu tehnologic. E inutil să o ai idee extraordinară dacă nu ai oamenii potriviți pentru a o pune în mișcare. Știu că totul acum pare simplu, dar pentru a putea citi acest articol pe worldit.info, în spate există o întreagă armată de aplicații, procese și protocoale, realizate în zeci de ani de studiu, iterații și milioane de linii de cod scrise de oamenii cu adevărat pasionați.
Acești oameni sunt atrași de complexitate, de implementări mai rapide, mai scurte, mai eficiente, mai out of the box, mai rafinate. Ei sunt oamenii care nu se vor da înapoi niciodată de la o provocare tehnică, ei vor încerca permanent să-și pună amprenta asupra lumii însă de cele mai multe ori vor fi cei din umbră care tac și fac. Totuși, nu recomand să luați legătura cu o astfel de persoană dacă sunteți interesat să-i adresați o întrebare similară cu cele de la prima categorie. Ca și cei de mai sus, se vor plictisi destul de repede de banalități și apreciază oamenii care dezvoltă software pentru că știu complexitatea și dificultate cu care este realizat un produs puternic. Totuși, sunt ceva mai calmi decât cei din prima cateogorie așa că vă puteți încerca norocul.
Pseudo-ITiști
Știu, un termen oarecum forțat de împrejurare. Aceștia sunt cei care îmbracă toată latura tehnologică într-un ambalaj elegant. Ei stau, citesc documentații, testează aplicații, site-uri, unelte și tehnologii apoi încearcă să le sesizeze avantajele (de foarte multe ori financiare) ce le-ar putea aduce acestea. Încearcă apoi să le folosească pentru a le simplifica viața utilizatorilor obișnuiți de computere și tehnologie, încearcă practic să vândă marfa mai simplu și acolo unde nu e posibil, să „închirieze” servicii.
Această categorie este ideală pentru a răspunde la întrebările de mai sus. Ei vor fi foarte încântați să te ajute mereu, vor veni chiar cu studii personale și experiențe proprii însă nu e recomandat să-i întrebați probleme de natură tehnică cum ar fi cele ce țin de implementare, obstacolele depășite în timpul dezvoltării, tehnologiile și modul cum au fost folosite.
Bonus : ITiști hibrizi
Cum oamenii sunt mai dificil de etichetat decât orice altceva pe planeta aceasta, există și categoria bonus : ITiști hibrizi, oameni ce au calități de la mai multe categorii din cele menționate mai sus. Ei sunt cei care trebuie să-i ții aproape pentru că sunt imprevizibili.
Concluzie
Sper că din acest moment veți ști cui trebuie să vă adresați. Trăim într-o epocă socială, dar asta nu ne oprește să ne cunoaștem interlocutorii măcar până la un punct ce să ne permită să-i „etichetăm”, chiar dacă superficial. Într-o singură idee, puteți vedea ITiștii ca o mașină – vizionarii reprezintă computerul de bord, motorul și șasiul sunt programatorii iar caroseria sunt pseudo-ITiștii. Practic, oricare dintre aceste trei tipuri de oameni depind de existența celorlalte două pentru a duce totul la bun sfârșit și a trăi în armonie!
Cred că ajunge. Tu în ce categorie te găsești? 🙂
Prin cercetători te referi la Computer Scientists (adica cei care studiaza din punct de vedere teoretic, pe hartie, algoritmi noi, etc.) sau care cerceteaza idei noi (de exemplu fondatorii de startupuri)?
Eu cred ca ar mai fi o categorie: programatorii de „2 bani”, care au invatat programare doar pentru ca „se castiga” bine, ii doare in cot de ultima tehnologie aparuta, lucreaza doar fix cat li se cere la servici, nu conteaza daca folosesc un algoritm invechit (sau chiar gresit). Si pe cat posibil se retrag de la provocarile tehnice :)))
@Roland Legat de cercetatori, oarecum amandoua tipurile de oameni ii vad acolo pentru ca singura diferenta ce o vad intre ei e unde duc „ideea”. Primii o scriu, o gandesc si o paseaza la cineva care stie sa o exploateze in vreme ce a doua grupa pare ca e axata pe a lua uneori de la primii, a veni cu ideea sau a „fura” si reface ideea.
@Sa nu intram in latura extremista. Peste tot exista oi negre. Ideea articolului e sa am un material clar in care sa explic unora in speranta ca se vor simti cand nu suport sa explic cum se da ignore pe messenger & stuff like that! :))
@Andrei Inteleg. Dar daca ma uit la colegii mei de la facultate, mai degraba eu par a fi oaie neagra. Majoritatea nu este interesata deloc sa rezolve mai elegant temele de laborator, prefera scrie copy-paste code si sa se roage sa mearga in final.
Dar scopul articolului nu este pentru asa o delimitare fina, asa ca nu conteaza :))
Interesant articol
Daca au ajuns la faculate si nu esti pasionat (sau o faci pentru bani) poti sa alegi alceva (care daca il faci de performanta) poate sa castigi la fel de bine
Foarte fain articolul si chiar cu bucurie pot sa spun ca ma aflu in Vizonari
Dar am o mica curiozitate tu @Andrei in ce categorie te afli?
@Andrei: Eu aș fi mai aspru, luând în calcul scopul articolului – but that’s just me.
@Roland: Eu încă sper că o să mai fie triați :)). Dar nu cred că o să scăpăm vreodată de tipul programatorului de 2 bani.
Altfel spus, tipurile sunt: nebunul, nebunul calm. cel care trăieşte pentru a-ţi răspunde (Google?) şi ceilalţi. 😆
Eu sunt mai degrabă o corcitură dintre programator şi pseudo-ITst. Dar tu, @Andrei?
Eu sunt hibrid intre toate 3 :)) Testez o gramada de chestii, citesc presa IT, sunt la curent cu tot ce inseamna tehnologii noi. Cand am un concurs sau o provocare, incerc sa creez un soft (deci sunt programator) dar incerc sa aduc si ceva nou, neobisnuit, care sa fie original si sa atraga publicul (deocamdata, publicul tinta pentru mine este de cele mai multe ori juriul la un concurs), deci sunt si inovator. E cel mai bine sa fii un hibrid intre toate 3, daca stii cum sa echilibrezi balanta. Daca stii cate putin din fiecare, nu vei avea decat de castigat!
@Ilea Cristian Corect. Stii bine ca aici nu vom publica articole cu tenta negativa accentuata niciodata. Mereu voi/vom incerca sa scriem ceva constructiv sau oarecum pozitiv din orice. Asa cum spuneam in primul comentariu, e greu sa scoti „cancerul”.
In rest, despre mine, va las pe voi sa decideti. Unii dintre voi stiu cam ce fac, cand fac, cum fac samd. Ar putea raspunde mai bine ca mine.
Tu eşti negru.
@CJ You made my day! Nu ma pot opri din ras. :)))))
Eu sund un hibrid, cu un minus pe baza de pseudo si doua minusuri pe baza de programator, „echilibru” completat de un plus pe baza de vizionar… Si lene cat cuprinde…
Eu ma aflu doar printre utilizatori :).