Interviu de grup cu membrii GREPIT
1 GREPIT este unul din evenimentele la care am mers şi voi merge cu plăcere, competiţie ce a ajuns la a 6a ediţie anul acesta şi se desfăşoară în aceaşi locaţie consacrată – Ipotesti, judeţul Botoşani. În urmă cu câteva luni am prezentat câteva motive pentru care simt eu că ar trebui să mergeţi la acest eveniment apoi recent am lansat campania GREPIT Promotor, campanie la care oricare dintre noi poate participa şi poate ajunge chiar şi în tabără alături de un grup de programatori şi artistici în fotografie şi stop motion. Unul din cuvintele ce ne caracterizează este transparenţa, aşa cum s-a remarcat şi în desfăşurarea campaniei de promovare şi aşa cum s-a întâmplat în numeroase alte situaţii.
Am propus membrilor GREPIT un interviu de grup iar reacţia acestora a fost pozitivă. O parte dintre aceştia şi-au răpit câteva minute pentru a răspunde la întrebările propuse în stilul unic, natural şi subiectiv al fiecăruia dintre noi.
Întrebările propuse pentru interviul de grup GREPIT
1. Cum a început GREPIT pentru tine?
2. Cum te-a influenţat de-a lungul timpului ?
3. Te-au ajutat activităţile la care ai participat în viaţa profesională?
4. Ce părere ai despre implicarea tinerilor în activităţile GREPIT?
5. Care crezi că sunt beneficiile pe care le ai pentru că eşti membru GREPIT?
Iulian Buliga
1. Răspuns la sistemul corupt, dorinţa de a face ceva mai bun. Fizic a început printr-o întrunire organizată de Doru la care am discutat despre posibilitatea organizării unui concurs.
2. În bine, am învăţat puţină răspundere, organizare, muncă de echipă printre altele.
3. În viaţă, profesional e puţin spus. Activităţile din asociaţie deschid calea spre o gândire mai matură
4. Mulţi vor să se implice fiindcă le surâde ideea, puţini realizează ce înseamnă de fapt să te implici şi cum, nici eu şi nici mulţi dintre noi nu realizăm. Din punct de vedere al participanţilor, e visul copilăriei (sau al tinereţii). Puţini privesc mai departe.
5 Echipa şi posibilitatea de a colabora, cercul de oameni cu potenţial şi ambiţie, un oarecare nume, nopţile de la sediu. 😀
Sebastian Irimia
1. Experienţa GREPIT a început pentru mine cu G2, gimnaziu.
2. Greu de spus, m-au influenţat multe chestii simultan, dar presupun că a contribuit la maturizarea mea.
3. Nu ştiu, nu am început viaţa profesională.
4. Noi suntem tinerii.
5. Nu cred că am vreun beneficiu.
Dan Bărbulescu
1. GREPIT a început pentru mine anul trecut, când pe la 11:40 în ultima zi de înscrieri mă rugam să nu pice netul.
2. Asta o să pot să zic abia la bătrâneţe, cu un pahar de tărie în mână. 🙂
3. Da !
4. GREPIT este un proiect realizat de tineri pentru tineri. Iar cât despre participanţi, cu cât mai tineri, cu atât mai mult respect din partea mea.
5. În primul rând am oportunitatea să cunosc multă lume interesantă, cu o mentalitate aparte, oameni care „chiar au ceva de aratat”. Apoi urmează experienţa dobândită, atât ca participant cât şi ca organizator. Foarte plăcut pentru mine este şi sentimentul acela care apare atunci când ştii că lucrezi la ceva nou, interesant, de succes şi care promovează excelenţa.
Lucian Apostol
1. Pentru mine, GREPIT a început la ediţia a 4-a când am fost invitat în juriu.
2. Participarea în şi pe lângă organizarea GREPIT m-a învăţat să îmi placă să fac ceva fără să mă gândesc la cât îmi iese din treabă asta.
3. Consider că orice experienţă e binevenită, deşi nu pot să cuantific acum cantitatea de învăţături care am tras-o din fiecare activitate desfăşurată.
4. Tinerii sunt viitorul organizaţiei.
5. În principiu nu aştept nici un beneficiu de la prezenţa în organizarea GREPIT, dar totuşi pot trece la beneficii ocazia care o primesc pentru a face ceva util pentru alţii.
Doru Ştefănescu
1. Am iniţiat GREPIT-ul în 2007 şi sunt membru fondator, alături de o parte din grupul iniţial.
2. Clişeistic vorbind, o mare parte din cunoştinţe, le-am dobândit în GREPIT.
3. Nu pot să zic asta încă. Sunt încă la început de drum. Lucrurile acestea se observă după 5-10 ani de viaţă profesională. Dar pot spune că am învăţat multe şi toate experienţele contribuie la dezvoltarea profesională a fiecăruia, fie că este vorba de GREPIT sau o altă organizaţie.
4. Cred şi voi crede că tinerii au o influenţă foarte mare în orice activitate pe care o desfăşurăm noi. Organizaţia noastră are evenimente ce se adresează tinerilor, care la rândul lor sunt create de tineri.
5. Faptul că fac parte dintr-o schimbare şi dintr-o iniţiativă transparentă care sprijină tinerii în dezvoltarea profesională.
Andrei Avădănei
1. Eram în clasa a 9a, am aflat de un concurs ce se organizează în judeţul meu natal de la cineva care locuieşte în celălalt capăt al ţării, m-am înscris, mi-a plăcut şi am revenit.
2. Am învăţat să gândesc mic şi să fac mare, am reuşit să văd cum stau lucrurile din spatele cortinei şi am avut de câştigat experienţă pe partea de comunicare şi organizare.
3. La asta voi răspunde la un interviu peste câţiva ani.
4. Activităţile noastre sunt făcute de tineri pentru tineri, rolul acestora este foarte important şi suntem permanent într-o căutare continuă de tineri entuziaşti, dornici să ne ajute şi să se ajute.
5. Asociaţia noastră are o formă de de desfăşurare a activităţilor voluntară, beneficiile materiale lipsesc. Au fost, există şi vor mai exista oportunităţi de a participa la training-uri, de a organiza evenimente şi workshop-uri şi de a ne implica activ în dezvoltarea tinerilor.
Un lucru ce il remarc: am de’aface cu doua personalitati distincte:D