Chrome Remote Desktop – controlează alte computere direct din browser
1 Google a lansat în acest weekend una dintre cele mai interesante extensii pentru browserul copil al firmei – Chrome Remote Desktop BETA, o unealtă ce îți permite să accesezi computerul unui prieten la distanță direct din browserul tău.
Scopul acestei versiuni beta este să demonstreze tehnologia „remote” din Chrome și să primească feedback din partea userilor. Această versiune permite utilizatorilor să acceseze sau să se lase accesați de un alt computer prin intermediul unei chei de autentificare ce funcționează doar o dată. Sesiunea este securizată complet conform Google. Unul din cele mai importante avantaje ale Chrome Remote este că odată cu posibilitatea de a rula aceeași versiune de Chrome pe majoritatea sistemelor de operare vine și avantajul rulării aceleiași aplicații de acces la distanță a unui computer pe aproape orice sistem de operare.
Conform Google, produsul va fi extins și nu va mai fi necesară prezența unei persoane la celălalt capăt al firului alături de numeroase alte îmbunătățiri. Rămâne să vedem ce se va întâmpla! Cert este că Team Viewer are concurență. 🙂
Imi place. E exact ce-mi trebuie atunci cand „prietenii au nevoie de mine”:) Thx!