Sistemele electronice din autovehiculele moderne sunt vulnerabile la atacurile hackerilor
4Un studiu recent arată că unităţile electronice de control (ECU) prezente pe autovehiculele moderne pot fi modificate astfel încât sistemele de frânare şi direcţie să se dezactiveze automat de la o anumită viteză în sus.
Cercetători din University of California şi University of Washington au petrecut ultimii doi ani căutând breşele de securitate din sistemele electronice ale autovehiculelor moderne precum şi modalităţi de exploatare a acestora. Aceştia afirmă faptul că au descoperit foarte multe posibilităţi pe care un hacker le poate folosi pentru a controla sistemele electronice prezente pe autovehiculele moderne, începând cu porturile Bluetooth şi reţelele de telefonie mobilă şi terminând cu sistemele de diagnosticare prezente în atelierele de reparaţii.
O posibilă cale de a prelua controlul ECU este sistemul audio al maşinii. Adăugând un cod maliţios unui fişier muzical scris pe un CD, o melodie este transformată într-un Troian. Atunci când melodia este redată, se alterează softul sistemului audio, dând posibilitatea atacatorilor să preia controlul ECU. Acest tip de atac poate fi răspândit prin intermediul reţelelor de tip file sharing.
Într-un alt studiu, publicat în 2010, cercetătorii au descris mai multe experimente prin care au reuşit să oprească motorul, să blocheze uşile şi să modifice indicaţiile vitezometrului unor autovehicule de ultimă generaţie.
Deşi aceste descoperiri par de domeniul SF, cercetătorii spun că, atunci când oamenii şi-au conectat pentru prima oară calculatoarele la INTERNET nu existau ameninţări însă odată cu trecerea timpului acestea şi-au făcut apariţia.
Cercetătorii au prezentat o modalitate prin care aceste breşe de securitate pot fi folosite de reţelele de crimă organizată. Software-ul ECU pot fi modificat astfel încât autovehiculul să-şi deschidă singur uşile, să-şi raporteze poziţia GPS şi numărul unic de identificare (VIN) către un server central. Aceste informaţii pot fi vândute hoţilor profesionişti ce caută un anumit tip de maşină într-o anumită zonă şi care la comandă să îşi deschidă uşile.
Studiul a fost prezentat Academiei Naţionale de Ştiinţe din SUA, ca urmare a isteriei declanşate de rechemările în service a mai multor modele de autovehicule. Studiul poate fi citit aici.
Asta este ceva de genul „mi s-a furat masina prin Internet”. Totusi, foarte interesant articolul.
Pun pariu ca-s cercetatori englezi 🙁
http://
😉
caut numarul de tel pe harta 078122073