Programul Microsoft Refurbisher – calculatoare second hand licențiate
1
Programul Microsoft Registered Refurbisher este destinat companiilor mici si mijlocii care vand produse refurbished (second hand). Calculatoarele si laptopurile second hand se pot vinde cu software-ul Microsoft preinstalat pentru consumatorii locali şi întreprinderi, precum şi pentru organizaţiile caritabile calificate, non-profit, şcoli şi programe guvernamentale. Licentele se pot achizitiona doar impreuna cu calculatoare second hand sau laptopuri second hand.
Unul din partenerii worldit.info, Diablos Computer, este una din primele companii din România care a implementat acest program Microsoft. Programul se adresează companiilor care comercializează calculatoare second hand/refurbished. Pot fi instalate licențe doar pentru calculatoarele care au aplicat deja un COA (Certificat of Autencity label) pe carcasă. Pentru că deja au mai fost licențiate în trecut, pe aceste calculatoare care sunt revândute, pot fi instalate licențe noi de windows. Pentru calculatorul refurbished calificat conform cerințelor Microsoft, utilizatorul trebuie să primească de la comerciant:
1. Factura fiscală pe care este trecută licența windows server
2. COA nou windows server
4. Serial number pentru activare Windows.
5. Serverul cu Windowsul instalat.
Acest articol ar putea veni ca o completare pentru un alt subiect dezbătut în trecut pe blog pe tema calculatoarelor second hand. Personal, nu mă aflu în categoria persoanelor ce achiziționează aparatură second hand pentru că până în acest moment m-au interesat tehnologiile de ultimă generație dar dacă această fiță ar dispărea, probabil aș arunca o privire atentă pe aceste produse.
Ai lucrat în vreo companie ce achiziționează calculatoare cu licențe refurbished? Dacă da, ai sesizat probleme sau diferențe?
Interesant, dar cum se face ca are licenta ?